luni, 11 decembrie 2017

Știm că turma-i mică, dar…

Confruntaţi cu perspectiva neliniştitoare a unui marş implacabil spre Progres, acel “one far-off divine event,/to which the whole creation moves”, una dintre puţinele opţiuni aflate la dispoziţia individului este anacronismul.
Ieşirea din timp, alături de cultivarea virtuţilor, a tradiţiei şi a necreatului, reprezintă o încercare naturală de a recupera ceva din firescul vieţii. Sabotarea istoriei, înţeleasă ca evoluţie deterministă, devine astfel o tehnică esenţială de supravieţuire morală, spirituală şi culturală.
Însă anacronismul nu este doar o ripostă instinctuală la teroarea Whig, ci mai ales o încercare de a submina prin vorbe şi fapte presupoziţiile unei viziuni totalitare din care persoana a dispărut complet, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Din acest motiv, pe această platformă se regăsesc atât deconstrucţii ale modernităţii, în ipostazele sale politice, economice, culturale sau religioase, cât şi prezentări ale unor alternative sănătoase.
Anacronic.ro este o platformă conservatoare care prețuiește viața, libertatea și proprietatea. Credem în persoană, familie și comunitate, privim cu neîncredere apriorică statul mare și puternic, precum și perdeaua de fum numită “binele general”. Credem în specific local și în firea lucrurilor. Devine naturală astfel neîncrederea noastră în relativism moral, în corectitudine politică, în monopolurile economice, politice și de idei.
Anacronic.ro nu încearcă să-și facă prozeliți sau să câștige vreunul din veșnicele războaie între tribul roșu și tribul albastru, promovate cu atâta forță de media mainstream. Anacronic.ro nici măcar nu se află în calea celor care curg cu mainstreamul.
Încercăm să construim doar o mică redută care să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este “eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Ne bazăm pe sprijinul celor puțini care cred că acest reper trebuie să existe; mai mult decât atât, continuarea proiectului depinde de acest sprijin.
Nu avem nimic de cucerit, de creat sau de inventat, doar de apărat. Vă invităm să priviți conținutul anacronic.ro, titlurile Editurii Anacronic și viitoarele noastre demersuri educaționale, culturale, editoriale sau comerciale ca pe o colecție care spune o singură poveste.
Vom lansa la acest sfârșit de an Anacronic pentru copii, cu primul volum din cele 9 ale celei mai cunoscute opere conservatoare pentru copii, Căsuța din Prerie, de Laura Ingalls Wilder. O gură de aer proaspăt într-un univers al literaturii pentru copii complet viciat de modernitate. Anacronic pentru copii are nevoie de sprijin. Vă invităm să fiți printre ctitorii acestui proiect.

Cum ne puteți sprijini?

1. 20% din impozitul pe profit

Ca persoană juridică, puteți acorda o sponsorizare către asociație. Aceasta sumă poate fi scăzută integral din impozitul datorat pe anul 2017 dacă ea nu depășește 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul datorat pe profit. Puteti dona si sume mai mari decat cele corespunzatoare calculului de mai sus, urmând ca sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit Codului Fiscal, să se reporteze în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

2. Donații prin transfer bancar

Puteți face donații fixe sau recurente în următoarele conturi ale Asociației Anacronic, deschise la ING Bank:
RON: RO65 INGB 0000 9999 0615 7398
EUR: RO54 INGB 0000 9999 0615 7402
USD: RO86 INGB 0000 9999 0615 7408
Codul de identificare fiscală al entității non-profit “Asociația Anacronic” este 28925953.
În cazul în care aveți preferințe privind modul în care sa fie utilizat ajutorul dvs. (Anacronic pentru copii, anacronic.ro, editură), va rugăm să precizați acest lucru.

3. Alte forme de sprijin

Este posibil ca, prin natura meseriilor sau ocupațiilor dvs., sa aveți alte idei și propuneri de sprijin. Le asteptăm cu drag și nerăbdare. De asemenea, dacă aveți capacitatea de a organiza conferințe și seminarii Anacronic în orașul în care locuiți sau de a agrega cereri de carte Anacronic, vă rugăm să ne contactați.
Pentru orice informații, detalii, idei sau propuneri privind sprijinul pe care doriți să ni-l acordați, vă rugăm să ne scrieți la donatii@anacronic.ro.
Vă mulțumim!

O nouă apariție la Editura Predania: „Propunere pentru nemurire” de Viorel Grigore

[Poate fi achiziționată de aici.]
„În 2014, am avut ocazia să vorbesc la lansarea unei cărţi literalmente năucitoare, „Cancerul, dragostea mea” de Mioara Grigore. Un titlul şocant, paradoxal, de nu chiar imposibil...
Cu aceeaşi vinovăţie şi cu o certitudine a inedecvării totale am acceptat, totuşi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a înşira câteva "cuvinte înainte" la reportajul de faţă - un fel de making of al acelui "film" biografic la capătul căruia Mioara Grigore, deşi a câştigat toate luptele, a pierdut războiul.
Citeşti, când cu încântare, când cu înfiorare şi nu ştii pentru ce formulă să optezi: "Doamne, fereşte" sau "Doamne, ajută!". În tot cazul, morala fabulei e de neclinit şi neocolit: tocmai umilinţele şi durerile care ne copleşesc ajung în cele din urmă să ne înnobileze”.
Dan C. Mihăilescu
„Propunere pentru nemurire nu îşi dezminte titlul şi intenţia. Viorel Grigore îl poartă cu măiestrie pe cititor până la limita absurdului, comicului, grotescului, desperării, suferinţei mute îndreptându-l, în final, spre polul plus al fiinţei. Îl depune cuviincios la picioarele tainei. Doar aici cititorul are şansa să înţeleagă cum poate da un sens nonsensului, cum în moarte stă pitită viaţa şi încă viaţa cea veşnică. Până şi în faţa morţii iminente firava trestie cugetătoare îşi poate da un rost, integrând nefirescul ei înfricoşător, anihilând-o: putem alege să murim cu demnitate”.
Ciprian Voicilă

marți, 21 noiembrie 2017

În ultimul număr al revistei „Lumea monahilor”, un articol despre importanța unei viziuni ortodoxe despre lume în devenirea noastră duhovnicească

In ultimul numar al revistei Lumea monahilor veti gasi un articol ( "La picioarele parintelui Serafim Rose. Despre folosul culturii laice in viata duhovniceasca") in care este abordat rolul esential pe care il are in mantuirea persoanei cristalizarea unei viziuni ortodoxe despre lume. Cu trimiteri ample la viata si invatatura parintelui Serafim, Neil Postman (Distractia care ne omoara, aparuta la Editura Anacronic ), Sfantul Vasile cel Mare (textul din volumul "Educatia crestin-ortodoxa a copiilor in zilele noastre", Ed. Anacronic, 2016).

joi, 19 octombrie 2017

Joi, 26. 10. 2017, vă aștept la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 26 octombrie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului, la conferința Biografii fără domiciliu.

 Conferința este susținută de sociologul Ciprian Voicilă, Muzeul Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă.

În ultimii doi ani prezența oamenilor străzii a devenit din ce în ce mai pregnantă. Care sunt cauzele care favorizează fenomenul locuirii în stradă? Oare toți oamenii străzii descind din Filantropica: spun o poveste mincinoasă, manipulatoare, în așteptarea unui ajutor material venit din partea noastră, a trecătorilor? Toți oamenii străzii trăiesc din cerșit? Care sunt mecanismele psihologice care îl ajută pe un individ să reziste condițiilor inumane la care îl expune faptul de a fi privat de un adăpost și de o ambianță intimă, personală? Mai păstrează un „boschetar” legătura cu familia? Atitudinea noastră, mefientă sau participativă, influențează în vreun fel șansele unui om de a supraviețui în stradă? „Boschetarii” și „aurolacii” sunt în conflict pentru resurse sau cooperează ca să reziste împreună? Ce face un homeless când e cuprins de plictiseală? Care sunt dificultățile psihologice și sociale cu care se confruntă oamenii străzii când vine vorba de reinserția lor profesională, de readucerea lor de la periferia societății în sânul comunității?

Acestor întrebări le vom căuta răspunsul în cadrul prezentării Biografii fără domiciliu, care va fi însoțită de fotografii, și urmată de materiale video realizate de Asociația Vira.

vineri, 6 octombrie 2017

Sâmbătă, 6. octombrie 2017, de la ora 11.30 se lansează „Cartea cuvintelor dispărute”

Editura Frontiera lansează în cadrul Bookerini - Târg de carte pentru copii o carte specială, scrisă și ilustrată în România: „Cartea cuvintelor dispărute”, semnată de Mircea Stanciu, autor român la debut, și ilustrată de Maria Brudașcă, bine cunoscută ilustratoare și artist vizual. 

 Alcătuită ca o colecție de douăsprezece cuvinte propuse copiilor spre salvare (făgăduință, a cotrobăi, a astâmpăra, snoavă, gogoman, menire, tâlc, a făuri, tihnă, cutezător, nărav și tămăduire), cartea îi invită pe copii să folosească limbajul în mod creativ și conștient. Fiecare cuvânt este însoțit de un text meditativ, care propune diverse piste de sens, dar și de o ilustrație asemănătoare anluminurilor medievale, în care fiecare literă are o poveste și toate literele cuvântului la un loc sunt tot atâtea puncte de pornire spre povești și discuții cu copiii. 

 La lansare vor fi prezenți autorul Mircea Stanciu și ilustratoarea Maria Brudasca, iar copiii vor putea să deseneze propriile litere și cuvinte, sub inspirația cărții. Participarea la atelierul de desen este în limita a 10 locuri, cu înscriere prealabilă pe adresa office@editurafrontiera.ro.

vineri, 15 septembrie 2017

În căutarea cuvintelor pierdute sau Cartea Cuvintelor bune de transpus în viață

[Dragi părinți, vă îndemn să cumpărați o carte atipică. Prin ce este ea diferită de toate celelalte veți afla din textul de mai jos] 

 Stau în cumpănă, cuprins de nedumerire în fața pătrățoasei cărți care mi-a căzut, pe neașteptate, în mână: ce să fie, ea, oare? Dicționar de cuvinte și expresii de altădată? Un volumaș cu teme creative și exerciții de autocunoaștere? O carte amuzantă? Cum veți vedea la sfârșit, „Cartea cuvintelor dispărute are câte puțin din toate”. Ce se întâmplă atunci când un spirit interdisciplinar - cunoscător profesionist al rădăcinilor neamului românesc, preocupat de domeniul mișcător al științelor sociale, hrănit ani de-a rândul din marile texte ale Tradiției Ortodoxe - se apucă într-o bună zi să scrie o carte pentru copii? Reușește să ne dăruiască o carte mare pentru cei mici. 

Mircea Stanciu a publicat de curând la Editura Frontiera „Cartea cuvintelor dispărute”. S-ar fi putut chema „În căutarea cuvintelor pierdute” fiindcă autorul ei pornește într-o călătorie plină de aventuri, prin care readuce printre noi câteva cuvinte căzute în uitare. Prin ce a reușit să mă cucerească? Prin tema ei inedită. Prin felul în care este făurită. Și, nu în ultimul rând, prin efectele ei fertile, de durată, asupra cititorilor mici și mari. 

  La ce bun să readuci la lumina înțelegerii cuvinte apuse?

Trăim într-o lume săracă în înțelesuri. Cauzele acestei stări de fapt sunt numeroase, foarte variate și nu pot fi reduse doar la una, majoră. Principiul utilitarist care ne guvernează viața cotidiană, mentalitatea consumeristă, efectele noilor tehnologii și a mediilor virtuale asupra realității naturale și sociale, dezinteresul pentru cultura scrisă în favoarea culturii imaginii, neofilia (goana ahtiată pentru nou); modele antitradiționaliste pot fi invocate oricând drept cauze ale procesului de sărăcire a experienței de viață prin folosirea unui număr limitat de cuvinte și expresii. Ești ceea ce vorbești! afirmă autorul în introducere. Și tot el ne avertizează pe noi, cei maturi: „(...) când dispar cuvintele, există pericolul să dispară și oamenii care le folosesc. De pildă, dacă dăm uitării cuvinte ca „de treabă”, „cinstit”, „omenos”, într-o bună zi ne vom trezi că nu vom mai întâlni oameni de treabă, cinstiți și omenoși”. 

 Într-adevăr, relația dintre realitate și cuvinte (limbaj) este complexă și ambivalentă: lumea poate fi cuprinsă, oglindită în cuvinte, dar cuvintele au și o funcție performativă: produc efecte concrete în lumea reală. [Un specialist al raportului dintre cuvinte și lume, John Austin și-a denumit, inspirat, o carte: „Cum să faci lucruri cu vorbe”]. Părintele nostru, Adam, dă nume făpturilor zidite [e un nomotet], aduse la ființă de Dumnezeu. Reprezentanții societăților tradiționale (de la omul antic la țăranul român) credeau în puterea cuvintelor de a transmite esența lucrului sau a ființei pe care o desemnează. Nomen est omen. ...

Diferență fundamentală de mentalitate între ieri și azi, când lexicul nostru de toată vremea pare o trusă cu instrumente, din care pierdem, pe nesimțite, câte unul și încercăm să suplinim lipsa, folosindu-le abuziv pe cele rămase. Ca pe o cheie franceză. Sau când, din comoditate, vorbim ceva în genu, facem ceva în genu. Un gen al tuturor genurilor... fără nicio specie. Tonusul cărții de față este unul tonic-luminos. Nu putem învia oamenii, însă cuvintele da, scrie Mircea Stanciu. Reînviind cuvintele, vom recupera – uzând de lentila fină a înțelesurilor - micile detalii semnificative, ascunse în pliurile realității. 

 Metoda folosită de autor este simplă. Și contagioasă: vom scăpa de „ mica plictiseală care ne cuprinsese” de pe urma sărăcirii lumii noastre „legând unele de altele cuvintele dispărute, în povestiri despre viață. Iar oamenii, reauzindu-le de la voi, vor începe să le folosească și ei. Și folosindu-le, se vor asemăna lor”. Vor întrupa cuvintele. Vor fi martorii lor în oscilanta lume a faptelor. Dacă te-ai hotărât să salvezi cuvinte prețioase, o nouă problemă ți se ivește în cale: pe care anume? Autorul alege 12 cuvinte din miile de cuvinte care sălășluiesc în limba română: făgăduință, snoavă, menire, a cotrobăi, tihnă, gogoman, tămăduire, nărav, cutezător, a astâmpăra, a făuri și tâlc. Alege 12 cuvinte, lăsându-i cititorului libertatea să completeze lista cu propriile sale cuvinte, în care se regăsește și pe care simte imperios nevoia să le retrezească la ființă. Din această pricină, „Cartea cuvintelor dispărute” este una deschisă: plămădită în mintea autorului, se va continua, fără doar și poate, în viețile noastre, ale cititorilor mari sau mici.   

Rolul terapeutic al cărții: povestea poate da un rost vieții

Un alt atuu al ei este stilul empatic: ai sentimentul că te invită permanent să faci schimb de rol cu autorul, să i te substitui. Să intri în povestea celor 12 cuvinte alese și să revii îmbogățit de ele în realitatea vieții tale. Mircea Stanciu ne învață că prin poveste – ordonând în cuvinte alese ceea ce aparent pare dezlânat, haotic, fără de rost - putem fi martorii unei mici minuni: viața noastră va dobândi un sens. Se va rostui. 

Descoperind ideea aceasta, gândul mi-a zburat la un film pe care l-am văzut și răsvăzut de-a lungul vremii: „La vita e bella”. În el, tatăl băiețelului - interpretat cu mult har de Roberto Benigni- transfigurează, pur și simplu, urăciunea atroce a războiului integrând tragicul vieții lor plăpânde într-o poveste duioasă, antrenantă, imprevizibilă, comică pe alocuri. O poveste care cheamă miracolul: tatăl descoperise calea prin care, în final, își va izbăvi de la moarte fiul. 

Gândită ca o carte ilustrată pentru copii, volumul are o importantă dimensiune psihologică: ne ajută să conștientizăm actele de vorbire: „Cartea aceasta vrea un singur lucru: să te inspire. Vrea să te facă mai atent la cuvintele pe care le rostești. Îți propun douăsprezece cuvinte pe care să le salvăm împreună”, scrie autorul ei. 

Pentru a-și atinge ținta (comună), desenele care ilustrează poveștile – zugrăvite de Maria Brudașcă- activează imaginația cititorului: fiecare literă se animă, capătă o viață proprie sub forma unui obiect sau ființe, reale sau fantastice. Și în acest punct, autorul îl atrage meșteșugit pe cititor în jocul său: „Dacă ilustrația te inspiră, ia un caiet nou, cu foaie fină, și rescrie cuvântul așa cum ți se pare mai potrivit. Joacă-te cu literele, caligrafiază, inventează, descoperă sensuri. Caligrafia e o îndeletnicire atât de minunată, că în vechime exista o meserie în sine, aceea de caligraf”. 

 Prins în nada întinsă de autor, nu mă pot abține să nu continuu eu mai departe: exercițiul odată început, cu unul din cele 12 cuvinte salvate de la uitare, poate fi extins, de pildă, cu... inițialele numelui propriu sau, și mai bine, cu inițialele care compun numele ființei pe care o iubești cel mai mult. 

 Cele 12 cuvinte în jurul cărora este construită cartea sunt cuvinte cu greutate: te feresc de ispita de a privi frivol ce ți se întâmplă. Fiindcă „făgăduință” transmite mult mai mult decât „promisiune”, una este să îți descoperi „menirea”, alta e să prestezi un simplu job, una este să cauți „tihna”, alta e să te relaxezi. „Gogomanul”/„nătărăul”/„netotul” exprimă mult mai precis varietatea prostiei omenești decât banalul „prost”. „Năravul” sugerează mai mult decât „deprinderea” sau „prostul obicei”, „tămăduirea” mai mult decât simpla „vindecare”. „A nu avea astâmpăr” îl transportă pe cititor cu gândul la o destinație mult mai precisă decât expresia „a nu avea răbdare”. „A făuri” parcă nu e totuna cu „a face”. Iar „tâlc” (sau „noimă”, adaug eu) exprimă mult mai mult decât „sens” sau „semnificație”. Orice basm clasic sau poveste reușită conține ceva inițiatic. „Cartea cuvintelor dispărute” nu se abate de la regula de aur: cititorul mic sau mare care a parcurs cu spor cele 12 capitole, la sfârșitul aventurii are ocazia să fie admis în clubul select al cunoscătorilor de cuvinte dispărute. Regulile (jucăușe) de admitere le veți găsi la sfârșitul ei. 

Când poveștile din cărți merg mână-n mână cu cele din viață

Într-o carte vie ca aceasta nu puteau lipsi întâmplările pescuite din viață. Vă veți întâlni, așadar, cu povestea pilduitoare a Președintelui, un adolescent care s-a jucat - pe cont propriu -cu soarta. Și veți afla cum a îmblânzit fierul Zoe, fata cu ochi albaștri dimineața și verzui la ceas de seară. 

O carte a cărților fondatoare

Pentru cine o va citi atent, cartea conține bucurii ascunse: trimiteri discrete la parabolele Sfintei Scripturi, la basmul ființei românești - „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, la tainele revelației naturale, la peripețiile lui Nastratin, la basmele lui Ispirescu sau la proverbele strămoșești. 

Cuvinte potrivite pentru o lume complexă 

 La final, îi las cititorului (mare-mic, părinte-copil) privilegiul să descopere: prin ce diferă o promisiune de o făgăduință și ce să faci ca să-ți îndeplinești făgăduința; cum poți cotrobăi cu spor în tine însuți; cum, privind dintr-o altă perspectivă, mai înaltă, îți poți găsi menirea; cum, prin tihnă, te poți afunda în tăcere; cum poți gusta o snoavă și prin ce diferă ea de simpla bătaie de joc; cum să te păzești de gogomanii care îți amărăsc viața; ce să faci să nu te nărăvești- căci ”năravul din fire n-are lecuire”; cum să discerni între cutezanța cea bună și cutezanța cea rea; cum poți răzbi într-o situație aparent fără ieșire, făcând un gest de cutezanță; cum poate fi astâmpărată foamea de lectură, devorând o „carte a cuvintelor bune de mâncat” (Rubem Alves). 

Aștept cu viu interes viitoarele provocări livrești pe care, neîndoios, ni le va lansa Mircea Stanciu. Spre bucuria inimilor noastre și luminarea înțelesurilor, a noimelor prin care viețuim. Și mai cu seamă, supraviețuim. (Ciprian Voicilă)