luni, 1 martie 2010

Cum putem ajuta copiii de la Valea Plopului?



( Preluat de pe site-ul Fundaţiei Arsenie Boca)

Copiii din Valea Popului-Valea Screzii ne-au făcut să ne dorim a-i ajuta permanent şi a-i vizita foarte des. Am mers acolo în data de 23 ianuarie 2010. Pentru a citi descrierea vizitei noastre acolo şi a viziona poze click aici.

Ne-am interesat înainte de a merge acolo, dar şi ulterior, despre necesităţile lor. În urma discuţiilor cu părintele Tănase, precum şi a cercetării făcute „pe teren” de către domnul Filip, acolo ar fi nevoie de următoarele:

1. alimente – întotdeauna sunt necesare, pentru că fără ele nu se poate trăi fizic;
2. produse de curăţenie şi igienă;
3. încălţăminte de toate mărimile, pentru toate anotimpurile, acum în special, pentru sezonul rece;
4. rigips;
5. vată minerală;
6. plăci O.S.B.;
7. tubulaturi pentru instalaţii termice;
8. lemn de construcţii;
9. polistiren;
10. centrale pe lemne;
11. calorifere din oţel, aluminiu sau fontă

Cei dintre dumneavoastră care doresc să se implice o pot face în felul următor:

* să transmiteţi apelul nostru cunoscuţilor şi prietenilor indicându-le pagina site-ului, www.fundatiaarsenieboca.ro, numărul de telefon 0724 029 150 sau adresa de e-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Nu ezitaţi să le cereţi sprijinul celor cunoscuţi, care ar putea ajuta cu cele necesare şi care sunt dispuşi să dăruiască sau să pună în vânzare materialele la un preţ sub nivelul pieţei;
* să oferiţi hăinuţe, jucării, cărţi pentru copii, noi sau care nu vă mai trebuiesc, dar sunt în stare bună;
* să oferiţi aparate electrocasnice, noi sau pe care nu le mai folosiţi, dar care sunt în stare funcţională;
* să puneţi la dispoziţie un camion/dubă cu care să putem transporta diverse lucruri necesare acolo;
* să ajutaţi material. În acest caz, putem centraliza bani donaţi de dumneavoastră şi oferi părintelui de fiecare dată când vom merge acolo. Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la vreun interes material din partea noastră, vom întocmi o listă cu suma dată de fiecare, listă ce va fi înmânată părintelui Tănase pentru a fi semnată şi ştampilată, urmând să fie prezentată dumneavoastră.

Observaţii:

Pentru a afla numărul, dimensiunile, grosimea materialelor de construcţii prezentate mai sus, vă rugăm să ne contactaţi!

În acest moment suntem în curs de centralizare a datelor tehnice, astfel încât în curând vom avea date precise asupra necesităţilor pentru materialele de construcţii.

Acolo sunt multe obiective începute şi neterminate fiind necesar ca lucrările să fie realizate una câte una, adică pe măsură ce se termină una să se înceapă alta. De exemplu, s-au început lucrările la o casă care în plină iarnă a rămas fără căldură, instalaţia de încălzire fiind compromisă şi trebuind să fie refăcută de la zero. Tot în această clădire trebuie înlocuite şi geamurile vechi şi realizate izolaţii termice.

În ceea ce priveşte deplasarea noastră, a tuturor celor care dorim să-i vizităm pe micuţi, ne-am propus ca în general să se meargă cu câteva maşini, numărul acestora depinzând de numărul persoanelor care vor merge. Astfel, îi rugăm pe cei care au maşini personale şi care sunt interesaţi să vină, să ne ajute cu locurile neocupate din automobil.

Următoarea deplasare în Valea Plopului va fi pe data de 6 martie!

Mulţumim tuturor celor care doresc să contribuie la îndulcirea vieţii copiilor din Valea Plopului şi Valea Screzii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu