luni, 25 ianuarie 2010

Şarpele casei



O fiinţă de demult
Odinioară, la sat, o fiinţă aparte îşi făcea simţită prezenţa în gospodărie. Gospodarii îl numeau Ştima, Şarpele sau Ceasornicul Casei. Şarpele casei avea o culoare diferită de cea a şerpilor obişnuiţi: era alb-gălbui. Trăia retras, ascuns în peretele casei. Turiştii care îşi petrec vara la ţară pot auzi în peretele caselor din lemn un ticăit, ca acela al ceasornicului
Şarpele casei îi protejează pe casnici de influenţa duhurilor necurate. Etnografii au consemnat multe poveşti în care şarpele casei nu doar că nu face nici un rău, mai ales celor mici: ţăranii întorşi de la câmp îl găseau bând lapte din acelaşi blid cu copiii gospodarului.
Dacă îl întâlneai, nu era bine să îl omori. Ţăranii credeau că şarpele casei moare odată cu stăpânul acesteia.

Simbolismul şarpelui

Şarpele are un prestigiu simbolic greu de egalat. Un francez, Gaston Bachelard, considera că şarpele este o „rădăcină vie”. Cartea Genezei, care deschide Sfânta Scriptură, ne spune că diavolul a luat chipul şarpelui, a ispitit-o pe Eva şi a făcut în aşa fel încât primii oameni să cadă din starea edenică. Profetul Moise înalţă un şarpe în pustiu şi îi îndeamnă pe evrei să se închine la el. Conotaţia negativă a şarpelui este mult mai des întâlnită decât cea pozitivă.
În mitologiile lumii şarpele, balaurul, dragonul sunt înfăţişări ale inamicului, pe care Eroul îl învinge la sfârşit, asigurându-şi partea de glorie. Tot la sat icoanele cu Sfântul Gheorghe ucigând balaurul exprimă acelaşi lucru.
Ca imagine arhetipală întâlnim şarpele în pshilologia analitică a lui Carl Gustav Jung: aici şarpele exprimă energia sexuală, libidoul individului.

Naşterea şarpelui şi puterile lui magice

Ţăranii credeau că la început şarpele era om. Pentru că a ispitit-o pe Eva, Dumnezeu l-a blestemat să se facă şarpe. Pe când era om, avea aripi şi mergea pe picioare. După ce a fost blestemat, aripile şi picioarele i-au căzut şi a început „să se tărăie ca funia”, după cum spuneau oamenii.
Tot ţăranii credeau că şarpele a fost făcut de drac dintr-un deget de-al lui, ca să îl aibă ajutor. De aceea pielea şarpelui e piele de drac.
Dacă iei un şarpe alb, îl fierbi de şapte ori în şapte ape sau îl prăjeşti capeţi darul de a înţelege limba animalelor. Şarpele are şi alte proprietăţi magice: omul care mănâncă dintr-un şarpe fiert poate să întinerească sau să îmbătrânească după voie. Omul care se unge cu untură de şarpe se poate transforma în orice vietate.
Despre unii şerpi se spunea că urzesc aur. Omul care îi vede în timp ce fac aur moare pe loc.
Într-o zi Dumnezeu a strâns toate vietăţile care îi făceau rău omului, i le-a dat acestuia într-un sac şi i-a spus să le arunce în mare. Pe drum omul a fost mânat de curiozitate să se uite în sac să vadă ce este ascuns acolo. Când a deschis sacul, toate s-au răspândit pe pământ.
Dincolo de puterile lui magice, şarpele are drept calitate principală înţelepciunea. Domnul Nostru Iisus Hristos ne sfătuieşte să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.

O temă dificilă
Dintre toate temele pe care le-am abordat la Atelierul de Creativitate cea mai dificilă mi s-a părut aceasta. Motivul este cât se poate de simplu: copii oraşului, crescuţi la bloc nu văd, uneori, animale decât în reclamele de la televizor. Cum să îi explici copilului că în peretele locuinţei lui stă pitită o fiinţă protectoare care îşi face simţită prezenţa printr+un tic-tac, dacă la bloc tic-tac-ul din perete nu se aude? Aşa că am fost nevoit să inventez şarpele de apartament: şarpele casei trebuie să ne înţeleagă şi pe noi, orăşenii, şi să vină să se adăpostească în apartamentele noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu